Matei nu a răspuns imediat. Prefera liniștea aceea catifelată în care amintirile se simțeau mai vii decât obiectele din jur. Cu lumina stinsă, își putea imagina că încă mai simte parfumul ei de lămâie pe perna de alături. Întunericul era locul unde distanța dintre ei, de mii de kilometri, se topea într-o secundă.
Seara aceasta era însă diferită. De pe noptieră, ecranul telefonului a vibrat scurt, aruncând o dungă albastră și rece peste tavan. Un mesaj de la ea: "Ești treaz?" . Cu lumina stinsa
În camera 402, întunericul nu era niciodată gol. Când se stingea lumina, pereții își pierdeau consistența, iar micile zgomote ale nopții începeau să croiască o lume nouă. Matei stătea întins pe spate, ascultând ticăitul sacadat al ceasului de perete. Cu lumina aprinsă, ceasul era doar un obiect din plastic alb; cu ea stinsă, devenea inima casei, bătând cu o regularitate care îl ancora în realitate. Matei nu a răspuns imediat
Ai dori să dezvoltăm povestea într-o anumită direcție (thriller, romance) sau cauți o ? Întunericul era locul unde distanța dintre ei, de